Eveniment de fotografie în Ținutul Neamțului – a doua parte

O scurtă vizită la prietenii de la Atlas Aparthotel. Camerele hotelului au zonă de relaxare, TV cu ecran plat cu canale prin satelit, bucătărie, zonă de luat masa și baie privată cu duș, bideu și uscător de păr. Toate camerele sunt dotate cu birou și fierbător. Cu siguranță, una din cele mai bune opțiuni de cazare în Piatra Neamț.

Mergem pe Pietricica pentru câteva fotografii asupra municipiului Piatra Neamț și a împrejurimilor sale.

🙂
Hotel Central Plaza
Vedere spre Masivul Ceahlău
Releul de pe dealul Pietricica

Ne îndreptăm apoi spre stațiunea Durău pentru a ne caza la Hotel Bistrița, locul unde gazde amabile și primitoare ne așteaptă

Cabana Dochia

Ne-am oprit la Centrul de vizitare al Parcului Naţional Ceahlău Izvorul Muntelui.

Mai mult decât un muzeu sau o expoziţie. O poveste despre Natură. O incursiune în lumea Ceahlăului. Află mai multe accesând link-ul de aici

Un centru de vizitare este mai mult decât un mic muzeu despre munte şi natură. Nouă ne place să îl numim „un centru de interpretarea naturii”, prin care am urmărit să realizăm o poveste, un fir epic al naturii din Ceahlău. Informaţiile ce odinioară ar fi părut obositoare sau prea tehnice, sunt acum înlocuite prin diverse tehnici în informaţii interactive, la care chiar tu, cel ce ne vei vizita vei participa. Şi pentru că o drumeţie prin Parcul Naţional Ceahlău este o adevărată binecuvântare a tuturor simţurilor, am pregătit pentru tine mai multe surprize: vei auzi, vei vedea, vei pipăi, vei mirosi, vei intui, cu alte cuvinte vei descoperi Natura cu toate simţurile tale.

Ne continuăm drumul pe drumul axial până în Durău nu înainte de a ne opri și a face câteva fotografii panoramice

Panoramă Lacul Bicaz văzută de pe drumul axial DJ 155F
Atmosferă de poveste @ Hotel Bistrița, Durău

Aici am descoperit preparate culinare de excepție!

Poți rezerva o cameră la Hotel Bistrița de aici!

O scurtă vizită la prietenii muntelui, oamenii faini de la Salvamont Neamț
Ionuț Pascu arătând pe unde putem urca pe Ceahlău
„Pe acolo și pe acolo se poate urca… „

Înapoi la Hotel Bistrița, ceva ușor, de seară… din tainele bucătarului șef!

A doua zi, vom urca pe Ceahlău!!! Iuhuuuu!

1 Comments

Comments are closed.