Despre poveștile noastre

Dacă suntem atenți, poate mai atenți decât am fost vreodată în viața noastră și cădem profund în interiorul ființei noastre, descoperim ceva extrem de interesant: timpul, realitatea nu există per se. Ceea ce noi numim timp și trecerea lui, ceea ce cunoaștem a fi realitatea obiectivă sunt de fapt ceea ce producem noi înșine.


Mintea umană creează povești. Și găsește plăcerea supremă în asta. Mintea se hrănește cu povești și perpetuează acest demers de cele mai multe ori inconștient. Dar uneori apar momente în viață în care ne putem plasa într-un loc privilegiat, un loc de unde totul apare clar, fără perdeaua iluziilor pe care suntem învățați să le țesem mereu. Când purtăm în noi dureri imense, când totul pare să își piardă sensul, când simțim că ne prăbușim și plângem în spatele unor uși închise, fără ca nimeni să nu știe, dacă suntem suficient de puternici avem de fapt o șansă unică să ajungem în acel loc privilegiat de unde visele se diluează. Pentru că atunci când cădem în noi atât de profund, timpul își pierde ecoul, realitatea își pierde sensul fals și pentru prima oară poate în viață vedem totul limpede.


Privește omul de lângă tine, privește oamenii din jur, uită-te adânc în ochii și sufletul lor. Observă zâmbetul, tristețea, perseverența, înțelegerea, furia, gelozia, inteligența, idioția, observă poveștile create de fiecare din ei, speranțele lor, visele, mulțumirea sau nemulțumirea de sine, ce au și ce ar dori să aibă, ce cred sau nu cred, ce îi doare și ce nu.
Acum ridică-te. Uită-te în oglindă și urlă din toți plămânii, prin toate sufletele pe care le-ai observat. Ce vezi? Cine ești tu până la urmă?
____
Fotografie procesată intenționat.
#instapic #life